Ineficiența măsurilor de până acum zdruncină sau măcar erodează încrederea în decidenți și în priceperea lor
Diverse soluții aplicate lăutărește pe motiv că au auzit de la alții că au dat rezultate confirmă celorlalți că deciziile sunt luate pe bâjbâite, și creează convingerea că cei care aleg soluțiile habar n-au ce fac.
Cu trecerea timpului și permanentizarea problemelor, ”soluțiile” care se dovedesc a fi apă de ploaie fac rău imaginii, încrederii în capacitățile profesionale și autorității decidenților.
Astfel, nimeni nu mai ia în serios nici acțiunile respective și nici pe cei care le inițiază și le aplică.
Comportamentul salariaților are explicații precise.
Iar măsurile trebuie să estimeze corect impactul pe care îl vor avea ÎNAINTE de a fi implementate. Și apoi chiar să funcționeze.
Dacă nu doriți să lucrați lăutărește, vorbiți și cu noi
www.accessbusiness.ro