Reacțiile salariaților și ale managerilor sunt justificate
Reacțiile salariaților și ale managerilor sunt justificate

Dacă oamenii pleacă la mai bine, pe salarii și poziții mai mari, în companii mai bune, atunci managerul se poate mândri că este un formator de valori profesionale. Dar chiar și atunci, dacă numărul celor care îl părăsesc este mare încep să apară dificultăți inevitabile în realizarea obiectivelor.

 

Evident la originea acestor eșecuri profesionale sunt și dificultăți de retenția personalului. Acestea din urmă însă nu neapărat i se pot imputa direct managerului.

 

Totuși, mulți manageri sunt acuzați atât de numărul mare de demisii cât și de rezultatele slabe (provocate de fapt și de aceste demisii).

 

Pierderea de autoritate și control în fața salariaților dar și in propriii ochi este stimulată atât de demisiile care generează provizorat etern cât și de aceste critici.  Dacă totul se degradează sub conducerea ta și mai apar și critici deschie, stima de sine are inevitabil de suferit.

 

Desigur, dacă ar avea mijloacele sau instrumentele necesare, managerul ar controla situația. Dar de obicei lipsesc până și informațiile credibile care să justifice pe deplin comportamentul salariaților.

 

De aceea managerii riscă în astfel de situații să devină victime și să fie împinși ei înșiși spre demisie.  Evident dacă se recunoaște la timp nevoia de a primi ajutor din exterior, de a cumpăra instrumentele necesare pentru a controla situația și pentru a demonstra cu cifre adevăratele cauze, atunci managerul ar fi salvat.  Odată cu el și compania de la probleme care astfel tind să se agraveze.

 

Vorbiți cu noi. Avem acest tip de instrumente, singurele capabile să rezolve problema dumneavoastră.    

bogdan.mihai@accessbusiness.ro   

 

 

 

Scroll to Top