În mod miraculos, jocurile copilăriei aveau ingrediente pe care azi, eșuăm să le dobândim în pofida resurselor alocate, ierarhiilor încărcate de specialiști pregătiți, trainingurilor, team building-urilor, chiar programelor MBA. Deși ni le propunem, profesional și metodic, folosind instrumente din cele mai celebre.
În copilărie era așa de ușor să ne raliem unui obiectiv comun, să dăm tot ce avem mai bun echipei, să fim trup și suflet engaged!
Privim cu admirație la filmele americane în care personajele sunt la fel de solidari în eforturile lor profesionale precum eram și noi cândva în jocurile copilăriei. Pare a fi o știință de a trăi și de a face lucrurile cu care se pare că ne-am născut dar am pierdut ceva, undeva, pe drum.
Privim frustrați, triști și din ce în ce mai nepăsători cum echipa noastră, sau compania noastră, sau România rămâne deseori în urmă și încă am vrea să regăsim și noi motivația pierdută, să retrăim bucuria din curtea școlii.
Putem reuși! Oamenii merită și trebuie să se simtă bine la serviciu! Poate concentrându-ne prea mult pe obiectivele individuale am pierdut din vedere nu doar că este un joc de echipă ci mai ales lucrurile care ne demotivează. Și nu mai înțelegem cât de mult ne trag înapoi.