Dar compania plătește lună de lună sume uriașe pe salarii. Nici nu mai este cu totul clar cui se plătesc acești bani și pentru ce. Salariați vin și pleacă, se înlocuiesc unii pe alții temporar, aparent lucrurile se mențin miraculos în mișcare sau în echilibru prin munca celor încă prezenți.
Și totuși… Când nimeni nu este vinovat, când nimeni nu își asumă responsabilitatea, atunci măgăreața pică implicit pe conducerea de nivel înalt. Ei sunt pe bună dreptate sau ar trebui să fie cei mai deranjați și poate cei mai iritați de impasul la care s-a ajuns. Evident că în această atmosferă de mănăstire, ei sunt suspectați sau acuzați (de obicei pe la spate) de nepricepere, incompetență, zgârcenie, slăbiciune în luarea unor măsuri ferme, nepăsare, etc etc. Lista defectelor este cum se știe, interminabilă.
Lucrurile ar sta însă cu totul altfel dacă ar exista un plan de măsuri clar pentru rezolvarea problemelor de personal. Un plan de măsuri cu bugete rezonabile, cu responsabili bine definiți si obiective SMART. Conducerea de top ar trebui să știe ce obiective să aloce și cine sunt cei care pot și trebuie să schimbe ceva. Și chiar să se schimbe.
Vorbiți și cu noi! Altfel această situație tinde să se perpetueze și să devină din ce în ce mai frustrantă și mai insuportabilă pentru toți cei implicați.
www.accessbusiness.ro
